Turcia a mers pe frânghie între Ucraina și Rusia, încercând să nu dăuneze relațiilor pe care le are cu ambele țări.
Deci, cum am ajuns aici și este o strategie viabilă pe termen lung pentru Ankara?
La mai puțin de două săptămâni de la invazia rusă a Ucrainei, pe 10 martie anul trecut, Turcia a intrat în scenă pentru a juca un rol de mediator între țări, dar întâlnirile desfășurate la nivel de ministru de externe la Antalya au lăsat participanții cu mâinile goale.
Au mai fost făcute câteva încercări în zilele următoare, inclusiv discuții purtate la Istanbul, care au fost lăudate ca „semnificative” la acea vreme, de ministrul de externe al Turciei Mevlut Cavusoglu.
Negocierile de pace care au dat puține roade au fost oprite la 17 mai, când Kievul s-a retras din procesul de negocieri.
Un far de speranță a fost aprins în iulie anul trecut, când Rusia a convenit asupra unei inițiative intermediate de ONU și Turcia privind exportul de cereale din Marea Neagră. Acordul urmează să expire pe 18 martie, dar dacă nu există o obiecție oficială din partea oricărei părți, acordul de export de cereale va continua.
Dr Ali Bilgicun profesor asociat la Universitatea Loughborough spune că Turcia are o poziție unică în războiul din Ucraina, având în vedere relațiile bune de lungă durată cu ambele părți.
„Rusia a fost un partener economic important al Turciei, care a avut relații comerciale și cu Ucraina. Turcia a fost o putere moale importantă în Ucraina și înainte de război”, a spus el pentru Euronews.
Relații comerciale în creștere cu Rusia
Încercând să reconcilieze cele două părți în timpul războiului, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a extins cooperarea existentă în sectorul energetic cu omologul său rus Vladimir Putin.
În același timp, liderii au vorbit și despre transformarea Turciei într-un „hub de gaze” pentru a exporta gaze către Europa; în timp ce președintele rus Vladimir Putin a spus că ar putea considera Turcia drept o țară de tranzit pentru o posibilă viitoare conductă de gaz.
Pe măsură ce legăturile s-au strâns, a crescut îngrijorarea în rândul opoziției din Turcia. Întrebări au fost puse în mod repetat în presa turcă: ar deschide această prietenie o cale pentru manipularea rusă a alegerilor din Turcia în favoarea lui Erdogan?
„Relațiile comerciale ale Turciei cu Moscova erau deja la apogeu, pe fondul unei serii de sancțiuni impuse Rusiei din partea SUA și UE”, spune profesorul Bilgic.
In conformitate cu Institutul Turc de Statistică (TUIK)Turcia și-a dublat volumul comercial atunci când importurile din Rusia au crescut la 58,85 miliarde de dolari (55,44 miliarde de euro) în 2022 – aceasta este o creștere de la 28,96 de miliarde de dolari (27,28 miliarde de euro) în anul precedent.
Dr. Bilgic a spus că Ankara și Moscova au cooperat adesea în Siria din 2015.
„Inutil să spun că Turcia are relații politice, economice și militare profunde cu Occidentul. Este destul de dificil să găsești un stat precum Turcia, iar Ankara a folosit această poziție unică destul de eficient”.
În timp ce Erdogan și „prietenul său drag” Putin, strângeau mâna cu privire la tranzacții financiare, Ankara a continuat să susțină Kievul în arena politică și a fost unul dintre primii care a oferit ajutor umanitar atât de necesar.
Firma turcă de apărare Baykar Tech a vândut și donat drone Ucrainei și intenționează să finalizeze construcția fabricii sale de producție în țară în termen de doi ani.
De asemenea, Turcia a căutat să evite o escaladare prin închiderea strâmtorilor care duc la Marea Neagră, cu autoritatea acordată de Convenția de la Montreux.
„Nasele de război ar fi blocate accesul în strâmtorile Bosfor și Dardanele, fie că provin sau nu din țări care se învecinează cu Marea Neagră”, a anunțat ministrul de externe Mevlut Cavusoglu în martie 2022.
Potrivit dr. Bilgic, cele trei țări sunt dependente una de cealaltă:
„Rusia are nevoie de Turcia pentru că, prin Turcia, Moscova își rupe izolarea internațională, menținând în același timp relațiile economice cu Turcia”, explică dr. Bilgic.
„Ucraina are nevoie militară de Turcia. Dar Turcia are nevoie atât de Rusia, cât și de Ucraina. În cazul Rusiei, exporturile turcești au umplut într-o anumită măsură golul creat de sancțiunile internaționale și acest lucru funcționează pentru Ankara, deoarece economia țării a fost într-un declin semnificativ. în ultimii ani”.
„În cazul Ucrainei, Turcia vede în avantajul Ucrainei un obstacol în calea dezvoltării armatei ruse în regiunea Mării Negre”, adaugă el.
Dar cum rămâne cu Occidentul?
Turcia și-a păstrat poziția ne aderând la sancțiunile impuse Rusiei de UE și SUA, făcând un pas mai departe, a obstrucționat și posibila extindere a NATO cu oferte din partea Suediei și Finlandei.
În ciuda acestui fapt, Occidentul nu s-a întors complet cu spatele Turciei pentru că, potrivit dr. Bilgic, „are nevoie și de Turcia”.
„De la începutul războiului, China a încercat să adopte un rol de mediator în conflict, iar eforturile Beijingului au fost intensificate recent. În special pentru Washington, acest rol nu este acceptabil, având în vedere tensiunea în creștere cu China. Turcia, ca stat NATO, este o opțiune preferată”, argumentează el.
Pe de altă parte, dorința lui Erdogan de a împinge relațiile la limite nu a fost complet lipsită de consecințe.
Dr. Bilgic spune că principala pierdere a fost economică, dar există și daune reputației în Occident din cauza continuării blocării ofertelor NATO suedeze și finlandeze.
În acest moment, spune Bilgic, capitalele occidentale nu pun la îndoială valoarea Turciei din punct de vedere politic, strategic, militar sau economic pentru Occident, dar există unele voci care încep să pună sub semnul întrebării poziția Turciei în NATO.
Ce mai este în ea pentru Turcia?
Potrivit dr. Bilgic, Turcia a câștigat două puncte principale prin actul său de echilibru diplomatic în curs între Rusia, Ucraina și Occident.
În primul rând, el spune că Turcia „și-a pus numele pe hartă ca exportator de apărare” după ce a investit masiv în industria de apărare timp de un deceniu – iar războiul din Ucraina a arătat restului lumii că armele turcești pot fi foarte eficiente.
„În al doilea rând”, spune Bilgic, „Ankara a reușit să arate țărilor din Sudul Global că Turcia nu urmează neapărat Occidentul și poate avea o politică externă independentă”.
Deci cât timp poate Turcia să meargă pe această frânghie fără să cadă? Asta rămâne cea mai mare întrebare.
„Principalul risc pentru Turcia este că, dacă lupta se intensifică și Rusia începe să obțină câștiguri, răbdarea pentru actul de echilibru al Turciei în capitalele occidentale s-ar putea epuiza”, argumentează dr. Bilgic.
„Ankara ar putea simți presiunea să se alăture sancțiunilor internaționale. Acest lucru poate perturba semnificativ poziția Ankarei în război”.