Tom Sullivanadjunct al șefului de personal pentru politici, Departamentul de Stat: Am fost la COP din Glasgow [on November 2] și sa întâlnit cu președintele Zelensky — secretarul a trebuit să-i informeze despre informațiile noastre că avem indicii puternice că Rusia se pregătea pentru o invazie pe scară largă a Ucrainei.
Antony Blinken: Noi doi, stând aproape genunchi la genunchi într-o cameră de la marginea întâlnirii la vârf. A fost foarte puternic, foarte palpabil. A luat informația foarte stoic.
Tom Sullivan: Au fost clar uimiți de cât de sinceră a fost evaluarea noastră. Asta a fost notabil.
Antony Blinken: [That was] unul dintre cele mai puternice momente pentru mine.
Laura Cooper: Încă din noiembrie, ne pregătim într-un mod semnificativ pentru a ne asigura că monitorizăm situația incredibil de atent, înțelegem informațiile, ne pregătim să sprijinim Ucraina și să ne întărim aliații. Secretar [Lloyd] Austin ne-a pus pe un ritm de luptă viguros – furnizeam actualizări în fiecare dimineață, la început era la 7:30, apoi era la 6:30.
Amb. Michael Carpenter: Îmi amintesc că am ajuns la Viena la sfârșitul lunii noiembrie 2021, iar majoritatea colegilor mei vorbeau despre livrabile fără cotații pentru ședința ministerială. [OSCE’s decision-making body]. Îmi amintesc că eram neîncrezător că despre asta vorbeau majoritatea oamenilor de aici, la organizație, pentru că tot ce voiam să vorbesc era riscul unui război în toată regula în Europa, care ar putea dura câteva săptămâni. Totul părea suprarealist – nu că schimbările climatice nu sunt de o importanță crucială pentru noi toți, dar părea că suntem în prăpastia acestei catastrofe geopolitice masive. Nu erau destui oameni convinși de gravitate.
Jake Sullivan: Lucram la Casa Albă când s-a desfășurat Crimeea și „omuleți verzi”, primele ore de confuzie și ceață de război. Am avut avantajul de a putea învăța din acea experiență — să învățăm din experiența invaziei inițiale în Donbas în 2014, să studiem cu adevărat manualul rusesc care merge ca departe ca Georgia. Avem avantajul avertizării timpurii a serviciilor de informații, pentru a ne asigura că nu vom fi prinși cu piciorul din spate, ci mai degrabă vom fi pe piciorul din față – și am împinge Rusia în spațiul informațional pe piciorul din spate.
Victoria Nulandsubsecretar pentru afaceri politice, Departamentul de Stat: Pentru că am văzut că eforturile noastre cele mai bune de a preveni o alegere violentă a lui Putin eșuând în ’14, am fost mai pregătit decât mulți pentru faptul că o va face din nou de data aceasta.
Avril Haines: Acumulam din ce în ce mai mult o imagine care făcea clar: „Da, aceasta a fost o opțiune reală pe care o luau în considerare” și, în timp ce ajutam comunitatea politicii să înțeleagă asta, șeful spunea: „OK, Tony, Jake, băieți, trebuie să mergeți acolo și să începeți să vorbiți cu partenerii și aliații noștri. Trebuie să vedem dacă avem vreo oportunitate de a modela ceea ce s-ar putea întâmpla.”
General Mark Milley: Există o serie de briefing-uri pe care le avem cu aliații noștri NATO pe tot parcursul toamnei. DNI Haines, directorul Burns și cu mine, toți vorbim cu omologii noștri pentru a putea stabili acest context.
Avril Haines: Ce îmi amintesc înainte de angajamentul NATO [in November] s-au întors și i-au spus șefului: „Sunt cu adevărat sceptici”, cum ar fi, „Ieșim acolo și ei nu cred că Putin va invada”, iar el s-a întors și a spus: „ OK, trebuie să pleci acolo. Trebuie să începem să împărtășim informații și trebuie să-i ajuți să vadă că aceasta este o posibilitate plauzibilă, pentru că asta ne va ajuta să-i implicăm într-un mod care să ne permită să începem planificarea.”
Victoria Nuland: La început, toată lumea a fost relativ sceptică – cu excepția canadienilor și a Regatului Unit, care vedeau aceeași inteligență pe care o vedeam noi pentru că sunt Five Eyes – că el va face de fapt acest pas.
Lt. general Scott Berrier: The Five Eyes este cea mai veche rețea de colaborare de informații pe care o avem – avem parteneri foarte apropiați cu Canada, Australia, Marea Britanie și Noua Zeelandă. De asemenea, am vrut să luăm legătura cu alți parteneri tradiționali – Franța, Germania, alți membri ai NATO. O parte din asta a fost despre a-i convinge de inteligența pe care o aveam și de ceea ce credem. În alte cazuri, a fost mai multă colaborare în ceea ce privește inteligența pe care o aveau și ceea ce vedeau.
Liz Truss: Stăteam pe o inteligență foarte serioasă și bună, dar, indiferent de motiv, aceasta nu era neapărat părerea comună a ceea ce avea să se întâmple. Aliații noștri aveau o viziune diferită.
Doamna Karen Pierce: Știam că francezii și germanii aveau aceleași rapoarte ca și noi. Am fost nedumeriți de insistențele lor că nu va invada. Când i-am întrebat pe nemți, ei au spus că vor să păstreze mintea deschisă. Scholz a spus-o – pur și simplu s-au înșelat. Ei sperau la ce e mai bun.
John Sullivanambasador al SUA în Rusia, Moscova: Oamenilor le-a fost greu să creadă că va avea loc un război terestru major în Europa. „Da, poate că va fi ca în 2014-15 – vor fi niște „omuleți verzi” și va fi o incursiune minoră aici, etc.” Spuneam: „Nu. Ceea ce adună ei nu este ceea ce sa întâmplat în 2014-15. Aceasta este o operațiune militară în stilul Cehoslovaciei în stilul celui de-al Doilea Război Mondial sau o invazie a Pactului de la Varșovia din 1968.” La asta au avut probleme în a-și încheia mintea.
Liz Truss: Nu cred că nici unul dintre noi dorit a crede.
Jake Sullivan: Am fost foarte înțelegător, pentru că o invazie de această amploare era în afara caracterului lui Putin, care se specializase în operațiuni militare mai hibride, mai limitate. A fost ceva cu consecințe grave pentru securitatea Europei și atât de greu de înțeles imediat.
Jon Finer: A fost, în multe privințe, un lucru extrem de ilogic și irațional pentru [the Russians] pentru a face din toate motivele care s-au jucat de atunci și în costul enorm pe care l-au plătit pentru, sincer, foarte puțin câștig militar.
Amb. Michael Carpenter: Chiar credea că poate ocupa toată Ucraina? Pare incredibil și astăzi că ar putea crede că ar putea atinge o ocupație a unei țări de 44 de milioane de oameni, cu care a fost în război mulți, mulți ani, care nu avea dragoste pierdută pentru Rusia. Avertizam Rusia atât în mod public, cât și în privat că, dacă ar invada Ucraina, ar fi o greșeală strategică masivă, folosind exact acele cuvinte.
Viceadm. Frank Whitworth: Oriunde am mers, am o carte care conține „Harta verde mare”.
Amanda Sloatdirector principal pentru Europa, Consiliul de Securitate Națională, Casa Albă: Acea hartă a căpătat statut mitic.
Viceadm. Frank Whitworth: Nu merg nicăieri fără el; președintele nu s-ar duce nicăieri fără el. Harta – chiar dacă este bidimensională – devine o sursă excelentă de fuziune a inteligenței, recuzita de care aveți nevoie analitic pentru a spune povestea.
John Kirby: Era o hartă topografică militară clasică — arăta un simț general al topografiei Ucrainei, în special acele zone în care știam că se vor desfășura operațiuni și ne dădea cunoștințe la nivel de lucru în fiecare zi despre locul în care se aflau pozițiile, unde unitățile majore erau, ce fel de unități erau, unde și când se mișcau. A fost actualizat în mod obișnuit pentru a reflecta pozițiile câmpului de luptă.
Amanda Sloat: Harta a fost în general scoasă la iveală în ședințele Comitetului directorilor, întinsă pe masă și apoi luată. A fost folosit în Biroul Oval pentru briefing-uri cu președintele. Nu am văzut niciodată de aproape, pentru că a fost introdus și scos, dar vorbește despre măsura în care oamenii au vrut să înțeleagă detaliile despre cum urma să se desfășoare.
Colin Kahlsubsecretar al Apărării pentru politică, Pentagon: Au fost dezbateri în toamnă despre cât de mult sprijin era necesar, pentru că nu am vrut să grăbim din neatenție ceasul rusesc, să-l stimulăm pe Putin sau să-i dăm un pretext să ia o decizie pe care nu o luase. Ne înclinăm prea mult în față ar putea crea dinamică fie în cadrul alianței, fie în timp ce încercam să construim o opinie mondială împotriva rușilor, care ne făcea să arătăm de parcă am fi provocatorii.
Amanda Sloat: S-a ajuns la punctul în care a trebuit să le spunem europenilor: „Bine, putem fi de acord să nu fim de acord din punct de vedere analitic, dar să începem să planificăm ca și cum am avea dreptate. Dacă avem dreptate, atunci suntem într-un loc bun pentru că avem toată planificarea noastră. Dacă ai dreptate, acesta este cel mai bun rezultat posibil pentru că atunci nu va fi o invazie – în cel mai bun caz, aceasta va fi doar o pierdere de timp.”
Jon Finer: Am adus în cele din urmă oameni prin bombardarea lor cu informații pe care nu le puteai ignora.