Pentru o dată, comunitățile sârbe și albaneze din Kosovo – găsite istoric în scopuri disparate ale oricărei probleme politice – par să fie de acord cu ceva.
Starea de spirit din țările lor respective după Întâlnirea de luni la Bruxelles între președintele sârb Aleksandar Vučić și prim-ministrul Kosovo Albin Kurti era notabil acru.
„Au fost proteste atât la Pristina, cât și la Mitrovica înaintea acordului. Toată lumea pare a fi confuză și dezamăgită de proces”, explică Donika Eminiun analist politic care urmărește de ani de zile evoluțiile dintre cele două țări.
„Impactul real pe care îl va avea acest document, dar și procesul de negociere, modurile în care le-ar putea îmbunătăți viața, este neclar pentru populația în general, așa că oamenii nu sunt siguri cum ar trebui să reacționeze la el în acest moment”, a spus Emini pentru Euronews.
De ce este relația atât de grea?
Kosovo și Serbia au fost beligeranți în timpul războiului la capătul conflictelor sângeroase care au marcat dezintegrarea fostei Iugoslavii în anii 1990 și au fost blocate într-un dialog adesea controversat, organizat de Uniunea Europeană pentru a-și rezolva diferențele.
Principalul dintre dispute este refuzul Serbiei de a recunoaște independența Kosovo, declarat în 2008. Linia oficială a Serbiei este că Kosovo face parte din teritoriul său – așa cum a fost în cea mai mare parte a secolului al XX-lea – în ciuda faptului că țara are un guvern și instituții separate pentru mai mult de două decenii.
„Nu a existat niciun scenariu în care Kosovo și Serbia să se așeze și să rezolve aceste probleme fundamentale. Nici măcar cele mai elementare schimburi nu ar fi putut avea loc fără medierea internațională”, spune Vjosa Musliuprofesor asistent de stiinte politice la Vrije Universiteit Brussel.
Iugoslavia se despart
Țările care și-au câștigat independența după căderea Iugoslaviei, precum membrele UE Croația și Slovenia, și țările candidate precum Macedonia de Nord, au fost, de asemenea, republici în cadrul federației socialiste. Kosovo nu a fost.
„Războiul și deceniul dinainte nu pot fi decuplate de bigotismul anti-albanez care este prezent în Serbia de mult timp”, explică Musliu.
Etnicii albanezi au fost lipsiți de drepturile politice și civice începând cu 1989, pe măsură ce fostul om puternic sârb Slobodan Milošević a ajuns la putere, care a durat un deceniu până la izbucnirea conflictului.
Apoi, într-o mișcare fără precedent care continuă să stârnească dezbateri până în ziua de azi, NATO a decis să lanseze o campanie de bombardament aerian asupra a ceea ce a mai rămas din Iugoslavia la acea vreme – Serbia și Muntenegru – și Kosovo ca provincie a Serbiei, de asemenea.
„Atentatul NATO din 1999 a îndepărtat controlul Serbiei asupra Kosovo și a instalat o prezență internațională globală. A devenit clar că Kosovo urma să devină un stat condus de etnici albanezi, iar acest lucru a creat alte animozități și un sentiment de neîncredere în Serbia”, continuă Musliu.
„Cetăţenilor de clasa a doua li se va acorda conducerea asupra a ceea ce Serbia considera leagănul naţiunii sale”, a subliniat ea.
Acord negociat de laureatul Premiului Nobel pentru Pace
Kosovo a devenit oficial un protectorat al ONU și, deși i s-a permis să aibă propriul guvern și să organizeze alegeri, ONU a avut ultimul cuvânt. Ei au încercat, de asemenea, să faciliteze un precursor al dialogului în curs și să vină cu un fel de cadru pentru ca Kosovo să devină pe deplin independent, care a fost în cele din urmă intermediat de fostul președinte finlandez și laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Martti Ahtisaari.
ONU a predat apoi ștafeta Uniunii Europene, care a preluat dialogul și facilitarea relației Kosovo-Serbia. În 2008, Kosovo și-a declarat independența – iar acordul Ahtisaari a fost încorporat în constituția sa.
„Odată ce Kosovo și-a declarat independența, Serbia a considerat ca o politică guvernamentală să obstrucționeze existența Kosovo ca stat, deoarece a pretins că și-a încălcat constituția. Așa a urmat conflictul înghețat pe care îl avem astăzi”, spune Vjosa Musliu de la Vrije Universiteit.
Diplomația buldozerului revine în Balcani
Întâlnirea de luni de la Bruxelles a fost punctul culminant a lunilor de negocieri, însoțite de o răsucire nu atât de subtilă a brațelor din partea Statelor Unite și a NATO, menite să producă un acord care să-i apropie pe cei doi de stabilirea relațiilor bilaterale diplomatice și formale decât oricând.
„Războiul în curs din Ucraina a făcut din problemele nerezolvate din Balcani o prioritate de securitate pentru SUA, iar SUA reacţionează întotdeauna rapid şi puternic atunci când simt o problemă majoră de securitate”, explică Musliu.
Înalți diplomați americani concentrați pe probleme balcanice au efectuat mai multe vizite în regiune. Trimisul special al UE, Miroslav Lajčák, a efectuat cel puțin 10 călătorii în Kosovo din septembrie.
Serviciul European de Acțiune Externă, organismul de politică externă al Uniunii, a publicat acordul oficial la sfârșitul zilei, deși a fost rezervat cu privire la impactul acestuia într-o declarație imediat după întâlniri.
„Sper că acordul poate fi, de asemenea, baza pentru a construi încrederea atât de necesară și pentru a depăși moștenirea trecutului. Încredere foarte necesară”, a declarat jurnaliştilor Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell – şi preşedintele oficial al dialogului.
„Sunt necesare negocieri suplimentare pentru a determina modalități specifice de implementare a prevederilor”, a continuat el.
Motivul răspunsului mut a fost faptul că, deși ambele părți au acceptat forma finală a acordului, nu au continuat semnarea formală a acestuia, așa cum era de așteptat de mulți înainte de întâlnire. Acum vor continua cu stabilirea a ceea ce se face referire ca o anexă la acord sau o foaie de parcurs care va stabili modul în care articolele sale vor fi implementate.
Mult-așteptată verificare a realității
Acordul include precedente importante, cum ar fi faptul că Serbia nu va bloca Kosovo să solicite aderarea la organizații internaționale precum UE și Națiunile Unite.
În timp ce Serbia și-a folosit în mod tradițional legăturile strânse cu Moscova – ea continuă să nu participe la sancțiunile împotriva Rusiei pentru invazia în curs a Ucrainei – pentru a influența Consiliul de Securitate al ONU, președintele sârb Vučić a confirmat într-un interviu TV marți seară că acordul deschide calea pentru intrarea Kosovo în organizația interguvernamentală globală.
„Da, o include [UN membership]. De aceea nu l-am semnat”, a spus Vučić în timpul unui interviu pentru postul național de radiodifuzor public RTS, considerat în general a fi puternic pro-guvernamental.
„Nu știu de ce toată lumea este atât de naivă. V-ați trezit ieri și v-ați dat seama că francezii, germanii și americanii susțin un Kosovo independent?” el a intrebat.
Cu toate acestea, în părțile majoritare sârbe din Kosovo, Belgradul și-a menținut o influență puternică asupra populației locale, inclusiv finanțând și menținând sistemele sale de educație și sănătate publică.
Mulți din nordul țării, unde locuiesc majoritatea etnicilor sârbi, l-au chemat pe Vučić pentru că i-a trădat, inclusiv în timpul protestelor organizate de mai multe ori în ultimele luni.
Cu toate acestea, pentru figuri precum Nenad Rašić, un sârb kosovar care este în prezent ministru în guvernul Kosovo și a fost atacat personal de Vučić pentru că aparent a participat la instituțiile oponentului său la dialog, aceasta a fost o verificare a realității de multă vreme.
„Pe de o parte, suntem foarte fericiți că s-a ajuns la acest acord, atâta timp cât înseamnă că nu vor mai fi tensiuni”, a spus Rašić pentru Euronews.
Vara trecută, tensiunile au atins apogeul de-a lungul graniței dintre Kosovo și Serbia și au fost instituite blocaje rutiere care împiedică oamenii să acceseze cele două țări pe uscat. Au fost mai multe incidente de împușcături la poliție și la forțele de menținere a păcii NATO, care sunt staționați acolo încă din 1999.
„Oamenii care trăiesc în locuri care sunt mai multietnice în Kosovo sau au posibilitatea de a se întâlni în mod regulat cu albanezi nu au acceptat tensiunile”, explică Rašić.
În timp ce Rašić este atent să sublinieze că nu toată lumea din Kosovo este de acord cu el, el spune că a sosit momentul ca iluziile în care au trăit ambele comunități să se încheie.
„Problema este că de peste 20 de ani, datorită faptului că atât de multe zone cu majoritate sârbă din Kosovo au fost izolate și au funcționat ca enclave sau chiar ghetouri, sârbii locali au fost separați de restul Kosovo”, a spus el.
Deoarece în aceste comunități a existat o anumită formă de control și prezență guvernamentală sârbă, s-a creat iluzia că Serbia a avut un rol mult mai mare în Kosovo în ultimele două decenii decât a avut și că ar putea reveni într-o zi.
„Totuși, realitatea este alta. Aceștia sunt oamenii care vor fi dezamăgiți de acord. Alții vor răsufla ușurați”, conchide el.
Pentru majoritatea albaneză din Kosovo, ideea că acordul ar putea duce la formarea Asociației Municipalităților Sârbe – sau a unui organism care să răspundă în mod specific nevoilor populației etnice sârbe – a fost un motiv de îngrijorare.
Unii – inclusiv prim-ministrul Albin Kurti când era în opoziţie şi au prezentat dialogul cu Serbia ca pe o încercare ca Belgradul de a continua să-şi menţină influenţa asupra fostei provincii – cred că ar fi un compromis prea departe.
„Există această iluzie că Asociația nu va fi înființată. Așadar, UE și SUA s-au asigurat că Asociația este menționată în mod explicit în acord pentru a se asigura că Kosovo nu se poate dispută din ea”, a spus Emini, analistul politic.
„Lipsa de pregătire din partea guvernului kosovar de a avea discuțiile necesare și serioase cu publicul despre asta, de a încerca să o deconstruiască pentru oameni, este îngrijorătoare”, subliniază ea.
Pe lângă temerile legate de o posibilă revărsare a tensiunilor din cauza invaziei în curs a Ucrainei, UE și SUA sunt, de asemenea, conștiente de popularitatea imensă a celor doi lideri în țările lor respective.
De asemenea, ambele țări au primit finanțare pentru dezvoltare din partea Occidentului, iar acum, se pare că Occidentul vrea să profite de investiția lor.
„Niciun alți lideri nu este mai potrivit pentru a semna acest acord”, spune Enmi.
„Au un mandat electoral imens și o legitimitate politică. Au sprijin popular. Așa că ei trebuie să fie cei care să ofere rezultate”.